Andrei Șerbescu

„Riscăm ca o mare parte din ansamblurile rezidențiale de la periferie să se transforme în favele peste 10-20 ani”

O lectură de 6 minute

Goana după prețuri mici dictează calitatea finisajelor și a soluțiilor constructive în defavoarea calității, iar ăsta ar fi unul dintre principalele pericole legate de felul în care se modelează piața imobiliară în prezent, spun Andrei Șerbescu și Adrian Untaru, de la biroul de arhitectură ADNBA. Prin urmare, în zonele de la marginea orașelor, în care s-a construit masiv în ultimii ani, casele încep să îmbătrânească mai repede și mai urât decât fondul construit din anii ‘60-’80.

Ce caută de obicei oamenii la un apartament?

Este greu de definit o tendință clară. Flexibilitatea reprezintă o temă constantă în procesul nostru de proiectare, dar particularizarea și subîmpărțirea unităților depinde foarte mult de tema de proiectare cerută și de tipul de locuire pe care îl anticipăm pentru acel loc. Astfel că unitățile și implicit segmentarea unui apartament diferă și variază. Desigur, sunt și elemente cvasiprezente precum lumina cât mai generoasă și deschiderea către oraș prin ferestre mari sau căutarea unei clarități și libertăți a planului, precum și introducerea cât mai multor elemente ce țin de locuirea individuală.

Credem că oamenii sunt în căutarea unei individualități în momentul în care caută un apartament. Încercăm astfel ca pentru fiecare proiect să găsim alternative la un anume model standard de unitate cvasiidentică înșiruită pe un coridor și repetată la toate nivelurile.

Cum s-a schimbat percepția românilor cu privire la locuire în ultimii 20 de ani, din observațiile dumneavoastră?

Acum, după 20 de ani credem că am încheiat un ciclu. Am trecut prin sistematizarea totalitară din anii 60’-70’, după care în anii 90’ – 2000 ne-am dorit o evadare din standardizare prin căutarea de a ieși din particular aplicând rezolvări atipice, suprafețe mai mari, standarde pe care nu ni le puteam permite, dar fară a exista o rațiune și o analiză pentru aceste noi fundamente.

Fără a fi niște soluții coerente și așezate, aceste noi modele s-au dovedit haotice astfel încât am început ușor-ușor să ne întoarcem către standardizare si către repetarea unor modele care s-au dovedit de succes în vânzări.

Acum, credem că trebuie să găsim o nouă cale de ieșire din această standardizare, una adaptată la condițiile pieței.

În ce măsură există contacte reale între arhitect și beneficiar / locuitor în România?

În ceea ce privește locuințele colective, dezvoltate de către investitori, comunicarea între arhitect și beneficiarul final, locuitorul, este redusă, ea fiind de obicei interpretată de către dezvoltator. Apare de obicei destul de târziu, după ce faza de proiectare este încheiată sub forma unor cerințe de individualizare. În ultimul timp observăm un contact creat prin platformele de social media, sau platforme publice de comunicare online și credem că este un avantaj în restabilirea acestui contact pierdut.

Cât de dispuși sunt constructorii să-și modeleze oferta în funcție de nevoile oamenilor?

Dacă ne referim la dezvoltatori, credem că deja s-a conturat o piață destul de stabilă. În mod cert sunt nevoiți să își modeleze oferta în funcție de cerințele oamenilor. Cu toate acestea, nu există nevoi structurate, de multe ori acestea nu sunt clar definite. Ele sunt colectate și interpretate de către echipele de vânzări, iar rezultatul poate fi uneori trunchiat sau din dorința de eficientizare poate fi uniformizat, existând riscul de a ajunge la un produs standardizat excesiv și nediferențiat. Există mulți dezvoltatori ce nu își permit riscul de a ieși dintr-un tipar și ajungem la un exces de produse similare, fără a putea fi individualizate. Nevoia de locuințe noi este stringentă, se vinde ceea ce există pe piață, pentru ca apoi să producem ceea ce s-a vândut și în acest ciclu simplificat calitatea spațiilor și individualitatea are de suferit.

Cum poate deveni utilizatorul final un actor mai implicat în chestiunea locuirii?

Credem că educația și calificarea utilizatorului final poate ajuta mult în transformarea acestuia într-un actor activ. Casele sunt în mod esențial, pentru cei mai mulți dintre noi, cea mai importantă investiție făcută în viață. Poate în zona de media sau a fundațiilor ce activează în domeniu ar putea apărea platforme publice cu rol de îndrumare sau evaluare a unităților de locuit, sub forma unor ghiduri cu ajutorul căruia cumpărătorii ar putea să facă alegeri coerente și calificate. Un client calificat va fi în măsură să evalueze sustenabilitatea în timp a unei dezvoltări. În caz contrar, el face o alegere impulsivă.

Sperăm ca în viitor să ajungem la o educație economică individuală care credem că ar conduce la o o creștere a calității dezvoltărilor rezidențiale.

Care sunt principalele pericole legate de calitatea locuirii pe care le vedeți?

Poate presiunea prea mare asupra bugetului de construcție, unde prețul primează și dictează calitatea finisajelor și a soluțiilor constructive în defavoarea calității ar fi unul dintre principalele pericole. Observăm că în această zonă de dezvoltări periferice, casele încep să îmbătrânească mai repede și mai urât decât fondul construit din anii ‘60-’80.

Riscăm ca o mare parte din dezvoltările la care asistăm acum în această zonă să se transforme în viitoare favele peste 10-20 ani. În cartiere indezirabile cu valori ale proprietăților mult depreciate. Aici ne întoarcem la răspunsul de la întrebarea anterioară referitoare la implicarea utilizatorului final prin educare. Sperăm într-o educare a „consumului” spre o calitate a spațiului locuit, un spațiu în care ne face plăcere să locuim, asa cum ne face plăcere să îl privim sau să îl parcurgem.



Share This